Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad și-a activitatea cu publicul, începând de miercuri, 20 mai 2020. Trebuie să spunem însă, că la acest moment asigurarea sănătății publicului și a angajaților este obiectivul prioritar al instituției noastre. De aceea, va fi o deschidere graduală, în etape și între anumite intervale orare. Astfel se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în incinta bibliotecii. Așadar, în această primă fază vor fi deschise publicului doar Secția Împrumut Carte pentru Adulți, Secția Împrumut Carte pentru Copii și Secția Artă și Multimedia. Desigur, va fi un acces limitat, impus de condițiile speciale prin care trecem. Amintim doar câteva dintre acestea: limitarea accesului publicului vizitator, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 metri între oricare două persoane sau 4 metri pătrați pentru fiecare vizitator. Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în bibliotecă. Menționăm că instituția noastră nu pune la dispoziția utilizatorilor măști medicale. Vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu soluții avizate, puse la dispoziție la intrarea în incintă. La intrarea în bibliotecă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de afecțiuni respiratorii (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). Accesul în interiorul bibliotecii se va realiza după verificarea temperaturii (care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius).Menționăm că nu va fi permis accesul simultan a mai mult de două persoane pentru fiecare secție. Pentru a evita aglomerația și pentru a asigura o protecție atât pentru utilizatori, dar și pentru angajați recomandăm o programare telefonică sau pe email. Astfel, cititorii pot comunica titlurile solicitate, afla disponibilitatea acestora, dar și când pot veni la bibliotecă să ridice cărțile.
Datele de contact sunt următoarele:
Secția „Împrumut carte pentru adulți”, de la sediul central
Telefon:0257-256.510 interior 1 e-mail: adulti@bibliotecaarad.ro
Orarul de funcționare este următorul: luni – vineri, între orele 10,00 -13,00 și 14,00-17,00.
Biroul „Animație culturală și împrumut carte pentru copii”
Telefon : 0257-256.510, interior 2 sau
e-mail: animatie.culturala@bibliotecaarad.ro; copii@bibliotecaarad.ro
Orarul de funcționare este următorul: luni – vineri, între orele 10,00 -13,00 și 14,00-17,00.
Filiala Aurel Vlaicu
Telefon: 0257256512, e-mail: vlaicu@bibliotecaarad.ro Orarul de funcționare este următorul: luni – vineri, între orele 10,00 -13,00 și 14,00-17,00.
Filiala Micălaca,
Telefon 0257- 271.151, e-mail: micalaca@bibliotecaarad.ro
Orarul de funcționare este următorul: luni – vineri, între orele 10,00 -13,00 și 14,00-17,00.
În intervalul orar 13,00-14,00; accesul publicului nu este permis, această perioadă de timp fiind dedicată pentru operațiuni de igienizare, dezinfectare și aerisire a spațiilor de lucru.
Filiala Aradul Nou
Telefon: 0257- 251.022, orar luni – vineri 10,00 – 12,00 și 13,00 – 16,00
Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”, Telefon: 0257- 256.510 interior 4; e-mail: arta@bibliotecaarad.ro, orarul pentru public este de luni – vineri între orele 10,00 -12,00 și 13,00 – 15,00.
Pentru deplina siguranță, dar și pentru a evita aglomerarea, vă rugăm ca timpul petrecut în bibliotecă să nu depășească 15 minute.
În ce privește Sala de lectură, Sala de studiu „Lucian Blaga”, Secția Colecții speciale, acestea vor rămâne închise publicului. De asemenea, până la noi dispoziții pe plan național și local, nu se va derula niciun fel de altă activitate cu publicul.