Acasa

Centrul de Studii „Ioan Slavici” s-a constituit în anul 2007 şi funcţionează, ca structură specifică, distinctă, fără personalitate juridică, în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Sediul Centrului de Studii „Ioan Slavici” este în România, municipiul Arad, strada Vasile Goldiş, nr. 6, în Palatul  „Românul”.Beneficiind de o locaţie centrală, cu largi rezonanţe istorice, Centrul de Studii „Ioan Slavici” dispune, în prezent, de o bibliotecă însumând peste 6.000 de volume despre opera marelui scriitor, pedagog, ziarist şi om politic român Ioan Slavici. Totodată, Centrul de Studii prezintă, în expoziţie proprie, documente, scrisori şi manuscrise aparţinând lui Ioan Slavici, făcând astfel posibilă vizitarea lui de către elevi, studenţi, cercetători şi cadre didactice, care sunt interesaţi de viaţa şi activitatea marelui scriitor român.

În acest sens, Centrul de Studii „Ioan Slavici” are, în componenţa sa, un Consiliu Ştiinţific alcătuit din cadre didactice de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, oameni de cultură, scriitori şi cercetători din Arad, Timişoara şi Cluj-Napoca, fiind deschis colaborării cu toate universităţile şi centrele de cercetare din ţară şi din străinătate.

Pentru anul în curs, Centrul de Studii „Ioan Slavici” îşi propune să deschidă două serii de publicaţii „Slaviciana”, care să cuprindă studii şi cercetări despre opera, viaţa şi activitatea lui Ioan Slavici. Prima serie – Restituiri – are în vedere publicarea, în premieră, a tuturor articolelor de presă scrise de către Ioan Slavici în „Timpul”, „Albina”, „Biserica şi Şcoala”, „Tribuna”, „Tribuna Poporului”, „Lupta” şi în alte ziare ale vremii. Articolele vor fi grupate pe domenii de abordare – articole politice, istorice, culturale, economice etc. – şi vor fi încadrate în contextul epocii, cu largi referinţe critice. Tot pe această linie, colectivul de cercetători din cadrul Centrului de Studii „Ioan Slavici” îşi propune să publice şi Proiectul de Memorandum pentru Curtea imperială de la Viena, scris de către Ioan Slavici la solicitarea conducerii Partidului Naţional Român, împreună cu întreaga corespondenţă purtată la acea vreme între Ioan Slavici şi fruntaşii Partidului Naţional Român din Transilvania. La fel de inedită este şi activitatea pedagogică desfăşurată de către Ioan Slavici la Institutul Academiei Române de la Măgurele, precum şi scrierile pedagogice sau manualele publicate de marele nostru scriitor de-a lungul vremii.

Studiile şi cercetările despre activitatea literară a lui Ioan Slavici, precum şi cele referitoare la activitatea politică pentru impunerea Aradului ca şi capitală politică a românilor transilvăneni în perioada 1895-1918, vor face obiectul celei de-a doua serii „Slaviciana”, care se va extinde şi în ceea ce priveşte studierea contextului politic al epocii, cu atât mai mult, cu cât Ioan Slavici a colaborat strâns cu majoritatea corifeilor arădeni, printre care Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Nicolae Oncu, Ioan Russu-Şirianu, Vasile Goldiş etc.

Alături de cele două serii editoriale care, suntem convinşi, se vor impune destul de repede în cercetarea istoriografică şi literară românească, pe lângă Centrul de Studii „Ioan Slavici” funcţionează şi Colectivul Monografic al judeţului Arad, care coordonează elaborarea monografiilor de localitate din judeţul nostru. Colectivul este compus din doisprezece cercetători, aparţinând unor diverse domenii de activitate – istorie, etnografie, economie etc. – care îşi propune elaborarea de monografii pentru fiecare oraş şi comună din judeţul Arad. Monografiile vor fi coordonate pentru a răspunde tuturor exigenţelor ştiinţifice, după care vor fi postate în format PDF pe portalul fiecărei localităţi, pentru a putea să fie utilizate din punct de vedere didactic şi introduse în curricula şcoală.

În final, un alt proiect al Centrului de Studii „Ioan Slavici” vizează digitalizarea ziarelor „Tribuna Poporului”, „Tribuna” şi „Românul”. Acest demers este cu atât mai necesar, cu cât colecţiile acestor ziare se află într-o stare de degradare avansată, incomplete, iar digitalizarea lor reprezintă singura soluţie care se impune. Proiectul, pe care sperăm să-l realizăm pe fonduri europene şi guvernamentale, presupune o colaborare strânsă cu Bibliotecile judeţene şi universitare din Arad, Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu, precum şi cu Biblioteca Academiei Române – Institutul de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca. Prezentarea acestor colecţii, deosebit de importante pentru cercetători, în variantă digitală şi accesibilă, reprezintă un deziderat major, căruia Centrul de Studii „Ioan Slavici” este pregătit să-i facă faţă.

Dr. Doru Sinaci,
Directorul Centrului de Studii „Ioan Slavici” Arad